Studiul astrologic complex denumit " TESTUL DE COMPATIBILITATE ASTROLOGICĂ " face parte din astrologia relațională, ramura a astrologiei care studiază relațiile interumane.


În cadrul TESTULUI DE COMPATIBILITATE ASTROLOGICĂ se studiază potențialitatea relației ce există (sau care poate exista) între două persoane, studiindu-se aspectele (unghiurile) dintre planetele astrogramelor natale ale celor două persoane (numite în astrologie INTERASPECTE), atribuindu-se un anumit număr de puncte fiecărui interaspect în parte; semnul acestor puncte ( "+" sau "-") diferă funcție de ceea ce aduce cuplului relația dintre cele două planete. Funcție de punctajul obținut (diferența dintre numărul de puncte cu semnul "+" și cele cu semnul "-"), relația este evaluată din mai multe puncte de vedere: iubire, relații de subordonare, asociație. Se acordă puncte între -130 și +130; dacă punctajul este >0 atunci relația aceasta poate avea un viitor, dacă punctajul obținut este <0, atunci este foarte puțin probabil ca ea să treacă testul timpului! Pot predomina aspecte conciliatoare, care arată că în această relație nu vor fi prea mari tensiuni, dar este posibil ca din "prea mult bine", ca să zic așa, să apară plictiseala sau pot predomina aspectele dinamice care arată că vor exista mari tensiuni în cadrul cuplului respectiv, tensiuni ce pot duce la destrămarea acestuia sau la fel de fel de necazuri.


Ceea ce trebuie să reții este faptul că testul este făcut din punctul de vedere al persoanei care solicită studiul! Dacă dorești poți face testul și invers fiind posibil ca rezultatul să fie puțin diferit. De ce acest lucru? Pentru că, de exemplu ea îl privește pe el din punct de vedere material și își imaginează că dorința ei față de el este de iubire dar, de fapt, pe ea o atrage posibilitatea de a-și schimba starea materială. Acest lucru este inconștient, desigur. Deci pentru ea este vorba de o relație de vis. El, în schimb o privește prin prisma propriei sale astrograme și o vede frumoasă dar prea puțin inteligentă și deci, el fiind atras de relațiile de natură intelectuală, nu creditează relația lor la fel de bine. Acesta nu este decât un exemplu din diversitatea fără de număr a situațiilor posibile din punct de vedere relațional...  Trebuie să ții minte că toate aceste lucruri se fac inconștient.

,

Mai trebuie să adaug că, de obicei, din punct de vedere relațional, fiecare își caută "jumătatea"!  Trebuie să reflectezi asupra acestui fapt "jumătatea"!  Oare chiar îți cauți jumătatea? Eu zic ca NU!.  Tu ești un întreg, nu își lipsește nimic iar partenerul (-a) tău (ta) este la fel un întreg.  Eu evaluez această uniune a doi întregi.


Testul de compatibilitate astrologică, unic sub această formă la noi în țară, evaluează posibilitățile unei relații care fie a început, fie nu a început dar se studiază posibilitățile și este ideal de făcut înainte sau la puțin timp după ce această relație a debutat.  Deși el indică o cifră (un număr de punce cuprins între -130 și +130 de puncte) el dă o notă de ansamblu asupra potențialului relației de care este bine să ții cont.


Toate întâlnirile pe care le ai în această viață sunt de natură karmică.  Nu te poți întâlni cu cineva, pur și simplu.  Undeva, cândva ai creat premisele acestei întâlniri și acum trebuie să fii pregătit. Planul relațional este planul în care se "plătesc" cele mai multe "polițe" karmice din trecut.  Iubita ta de acum este fosta ta mamă, profesorul tău de fizică este vecina la care în mod repetat i-ai spart geamurile acum 3 existențe, polițistul care se arată neînduplecat și te amendează că ai trecut pe roșu este colegul tău de bancă din existența precedentă, pe care nu-l lăsai să copieze... Și așa mai departe!  Ai fi uimit dacă ai putea accesa acel atom din inima ta unde sunt stocate aceste informații uluitoare despre tine.


Cum trebuie lucrat cu acest test.  Eu îți spun că relația ta este evaluată cu 12 puncte.  Tu citești explicațiile și tragi concluzia că mai bine te desparți de partener (ă).  Nu, nu este bine!  Această relație este un test.  Este ca la școală: ai examen la chimie.  Trebuie să îl iei sau repeți anul.  Aici este identic: te implici în relație, înveți lecția relațională și treci mai departe.  Ai o lecție de învățat alături de această persoană și numai dacă o înveți poți merge mai departe.  Dacă fugi, renunți, te desparți lecția se va repeta iar și iar.  Altcineva va veni spre tine, într-o conjunctură relațională aproape identică și lecția se va repeta la infinit.  Cel mai adesea lecția se cheamă IUBIREA.  Acest lucru, IUBIREA îți este necunoscut, nu știi să iubești.  Când vei învăța să oferi iubire, să oferi iubire cum oferă iubire Dumnezeu vei fi constant înconjurat numai de iubire.


Acum, revenind la exemplul nostru cu testul evaluat la 12 puncte.  După ce tragi aer în piept și înțelegi că ai o lecție de învățat, trebuie să începi cu începutul și anume să vezi ce nu merge în relație. Pentru aceasta eu îți pun la dispoziție Sinastria.  Acolo vei găsi, pe parcursul a 60-80 de pagini (sau chiar mai multe), în detaliu, ce nu merge și de ce și care sunt punctele forte ale relației tale.  Acum tu trebuie să studiezi în amănunt relația ta, să vezi ce nu merge și ce merge și să construiești o relație de iubire, căci iubirea este cea care te va face să treci cu succes toate examenele relaționale.  Trebuie să ții cont de aspectele dificile și să amplifici cât mai mult aspectele pozitive.



"Testul de compatibilitate astrologică" este unul din programele la care am lucrat cel mai mult (din punct de vedere al programării și al adunării informațiilor necesare) și care m-a ajutat foarte mult să depășesc anumite probleme relaționale pe care le-am avut personal.


Experiața a 400 de cupluri care sunt actualmente în baza de date m-a ajutat să înțeleg erorile ce există în programele de aceeași natură de pe piață, să corectez procedurile și să adaug criterii noi de calcul a compatibilității.


Pot spune că, de-a lungul anilor, mi-am dat seama că "Testul de compatibilitate astrologică" funcționează perfect și că am utilizat personal acest test pentru corectarea acelor lucruri care nu mergeau în relațiile mele, atât cele de iubire cât și cele cu colegii de serviciu sau alte tipuri de relații.


Te invit să cunoști care este natura relației tale actuale, fie cu iubitul sau iubita, cu colegii de muncă, cu rudele, cu oricine dorești și să încerci să depășești încercările (lecțiile) karmice pe care le ai în față...

 

Ce conține acest produs:


  • Despre testul de compatibilitate astrologică.
  • Evaluarea compatibilității din punctul de vedere al persoanei care a solicitat studiul (la cerere se poate face și din punctul de vedere al celeilalte persoane).  Ți se oferă o cifră: punctajul obținut și o scurtă descriere a posibilităților oferite de această relație. 

 

La ce poate fi folosit testul acesta:


  • la evaluarea unei relații ce este înca în fază de proiect (ceea ce este cel mai indicat, mai târziu putând fi din păcate prea târziu...); pentru studiul amănunțit al relației trebuie realizată sinastria, ce conține o descriere detaliată a tuturor lucrurilor pe care ți le aduce fiecare aspect al testului de compatibilitate;
  • la alegerea persoanelor celor mai potrivite pentru a fi angajate la firma ta; la cerere pot realiza un studiu complex de compatibilitate între angajații unei firme;
  • la alegerea meditatorului pentru copil, a doctorului personal, a grădinarului, șoferului, menajerei;  ce trebuie, este ca pe formularul de angajare să fie trecute încă trei rubrici: data, ora și locul nașterii (ora cât de precis se poate!);
  • la crearea unei echipe de muncă, de fotbal, de bridge, etc.
  • la selecția în vederea admiterii într-un club privat;
  • la alegerea asociatului;
  • la stabilirea clauzelor testamentare, etc.

 

Datele necesare întocmirii studiului:


  • data și ora nașterii pentru toate persoanele implicate; (ora cât mai precis cu putință).
  • locul nașterii pentru toate persoanele implicate;
  • numele complet al persoanei care solicită testul și al celeilalte (celorlalte) persoane cu care se face testul ;

 

Prețul testului de compatibilitate astrologică: 0,00 RON

 

 

Data ultimei actualizări a site-ului WWW.ASTRONIDA.COM